Începuturi

În mediul în care m-am născut, vina era la mare preț și toată lumea se pricepea să îți spună ce ar trebui să faci. Scandalul conjugal era un dat al sorții fără de care nimeni nu-și imagina viața.

Timidă fiind, m-am supus și eu acestui regim agresiv prin vorbe și atitudini, adoptând un fel de moliciune în mișcare și în comportament. Dar în același timp am devenit un observator atent al nedreptăților și al durerii interioare. Mie nu mi se părea „normal”. Iar la un moment dat, prin adolescență, am început să disting patternuri. Să văd femeile din neamul mamei, strategiile prin care își conduceau bărbații și faptul că îi pierdeau mai devreme sau mai târziu. Să văd bărbații din neamul tatălui, detașați și a-toate-știutori, cu multă furie clocotind sub calmul lor șarmant, în spatele discursului demonstrativ.
Eram deja foarte curioasă să pricep motivațiile unor acțiuni inexplicabile la prima vedere. „De ce?” este întrebarea care m-a scos de pe linia destinului comun cu toți ai mei, măcar cât să reflectez, în încercarea de a le acorda circumstanțe atenuante. Și deși pare o întrebare de cercetător științific, a fost începutul unui demers profund umanist.

De ce Psiholog?
Am avut două opțiuni: stomatologie și psihologie. Ambele mi-ar fi hrănit profilul de salvator care drenează durerea. Am ales-o pe prima pentru că mi se părea mai „grea” (mai provocatoare ca admitere și ca facultate), mai științifică, mai practică (presupunând manualitate) și cu rezultate mai obiective. Acum mi-e foarte clară simbolistica din spatele acestei alegeri: să iau durerea cu mâna mea, cât mai rapid! O practic și azi, cu mare drag.

Adevărata chemare a revenit devenind o obsesie după 35 de ani. Aveam deja 3 copii și fiecare dintre ei mă provoca, cu tot mai subtile „de ce”-uri, pentru care aveam nevoie de răspuns. Când am înțeles cât de mult am început să semăn ca soție și ca mamă cu femeile neamului meu, am știut că schimbarea cere mult mai mult efort, decât simpla conștientizare. De la preferința pentru film sau roman psihologic, am virat spre lectură de specialitate, din ce în ce mai fascinată de psihic și psihologic. În cele din urmă am recunoscut nevoia de structură în studiu. Am urmat Psihologia la Universitatea din București, apoi m-am specializat timp de 5 ani în consiliere și psihoterapie experiențială în cadrul Institutului SPER.

Însă abia când m-am întâlnit cu EFT-ul (Terapie de cuplu focusată emoțional) și cu modelele de terapeuți profund umaniști de peste ocean, am început să întrevăd luminița de la capătul tunelului, sensul drumului meu. De la nedreptate și durere sufletească, cu stații prin nopți nedormite de studiu medical ori prin urgențe cu extracții sângeroase și drenaje purulente, cu frământări legate de partenerul meu și de iubirea noastră, cu griji legate de părinții care au continuat să mă doară, trecând prin etapele mereu surprinzătoare ale copilariei și adolescenței puilor mei, am ajuns pe nisipul mișcător al emoției profunde. Iar nevoia de iubire de dedesubt a adus în sfârșit lumină pe răspunsurile obsedantul „de ce?”.